locma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCMÁ, locmale, s. f. (
Înv.)
1. Mâncare gustoasă.
2. Câștig, chilipir. – Din
tc. lokma.locma (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)locmá s.f. (înv.) un fel de clătite; prăjituri bune.
locma (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)locmá (locmále), s. f. –
1. Prăjitură orientală semănînd cu uscățelele. –
2. Sinecură; mîncare bună. –
Mr. locmae. Tc. (
arab.)
lokma (Șeineanu, II, 239; Meyer 231; Lokotsch 1335),
cf. ngr. λοϰμᾶς,
bg.,
sb. lokma, alb. lokmë.locma (Dicționaru limbii românești, 1939)locmá f. (turc. [d. ar.]
lokma, ngr.
lokmás, bg. sîrb.
lokma).
Vechĭ. Un fel de clătită.
Fig. Prăjiturĭ bune.
Azĭ. Fig. Chilipir, cîștig, avantaj:
a umbla după locmale.locma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)locmá (
înv.)
s. f.,
art. locmáua, g.-d. art. locmálei; pl. locmále, art. locmálelelocma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCMÁ, locmale, s. f. (
înv.)
1. Mâncare gustoasă.
2. Câștig, chilipir. — Din
tc. lokma.locmà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)locmà f.
1. un fel de plăcintă turcească:
nu'ți cere inima ceva locmale? AL.;
2. fig. sumă mare de bani. [Turc. LOKMA].