loco (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCO1- Element de compunere care înseamnă „loc” și care servește la formarea unor substantive. – Din
fr. loco-.loco (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÓCO2 adv. (Privitor la destinația unei scrisori, a unui colet etc.) În aceeași localitate în care se află și expeditorul. ♦ (În legătură cu achiziția unor mărfuri, precedând un substantiv, ca determinare locală) La locul de producție sau la un punct fix de transport; în, la. –
Cuv. lat.loco (Dicționar de neologisme, 1986)LOCO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la un) loc”, „în locul”. [< fr.
loco-, cf. lat.
locus].
loco (Dicționar de neologisme, 1986)LÓCO adv. (
Pentru adrese) În localitate. ♦ (
Referitor la mărfuri) La locul de producție sau la un punct fix de transport. [< lat.
loco].
loco (Marele dicționar de neologisme, 2000)LOCO1- elem. „loc”, „locomotivă”. (< fr.
loco-, cf.
lat. locus)
loco (Marele dicționar de neologisme, 2000)LÓCO2 adv. 1. (pentru adrese) în localitate. ◊ (referitor la mărfuri) la locul de producție sau la un punct fix de transport. 2. (muz.) așa cum este scris. (< lat.
loco)
loco (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lóco adv.loco (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCO1- Element de compunere care înseamnă „loc” și care servește la formarea unor substantive. — Din
fr. loco-.loco (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCO2 adv. (Privitor la destinația unei scrisori, a unui colet etc.) în aceeași localitate în care se află și expeditorul. ♦ (în legătură cu achiziția unor mărfuri, precedând un substantiv, ca determinare locală) La locul de producție sau la un punct fix de transport; în, la. —
Cuv. lat.