lingurea - explicat in DEX

lingurea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, întrebuințată în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

lingurea (Dicționaru limbii românești, 1939)
lingureá și -ícă f., pl. ele (dim. d. lingură). Lingura peptuluĭ [!], partea scobită deasupra pînteceluĭ: mă frec la lingurea (ChN. 1, 162). O plantă erbacee cruciferă (cochleária officinális) ale căreĭ frunze, de forma linguriĭ, se întrebuințează în med. contra scorbutuluĭ, scrofulelor și altor boale [!]. – Și -íce, pl. ĭ (Cov.).

lingurea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lingureá/lingurícă¹ (plantă) s. f., g.-d. art. lingurélei; pl. linguréle, art. lingurélele

lingurea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lingureá/lingurícă² (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei

lingurea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. — Lingură + suf. -ea, -ică.

lingureà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
lingureà f. 1. lingura pieptului; 2. plantă din fam. cruciferelor cu frunze în formă de linguriță și cu flori albe, întrebuințată ca antiscorbutic (Cochlearia).