lingurea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, întrebuințată în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc.
(Cochlearia officinalis). 2. (
Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. –
Lingură +
suf. -ea, -ică.lingurea (Dicționaru limbii românești, 1939)lingureá și
-ícă f., pl.
ele (dim. d.
lingură). Lingura peptuluĭ [!], partea scobită deasupra pînteceluĭ:
mă frec la lingurea (ChN. 1, 162). O plantă erbacee cruciferă (
cochleária officinális) ale căreĭ frunze, de forma linguriĭ, se întrebuințează în med. contra scorbutuluĭ, scrofulelor și altor boale [!]. – Și
-íce, pl.
ĭ (Cov.).
lingurea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lingureá/lingurícă1 (plantă)
s. f.,
g.-d. art. lingurélei; pl. linguréle, art. lingurélelelingurea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lingureá/lingurícă2 (parte a sternului) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. linguréleilingurea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc.
(Cochlearia officinalis). 2. (
Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. —
Lingură +
suf. -ea, -ică.lingureà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lingureà f.
1. lingura pieptului;
2. plantă din fam. cruciferelor cu frunze în formă de linguriță și cu flori albe, întrebuințată ca antiscorbutic (
Cochlearia).