lințoliu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LINȚÓLIU, lințolii, s. n. (
Livr.) Giulgiu. – Din
lat. linteolum, it. lenzuolo, fr. linceul.lințoliu (Dicționar de neologisme, 1986)LINȚÓLIU s.n. Giulgiu. [Pron.
-liu. / cf. fr.
linceul, lat.
linteolum].
lințoliu (Marele dicționar de neologisme, 2000)LINȚÓLIU s. n. giulgiu. (< fr.
linceul, lat.
linteolum)
lințoliu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lințolíu (lințólii), s. n. – Giulgiu.
It. lenzuolo (
sec. XIX), cuvînt de circulație literară.
lințoliu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lințóliu [
liu pron. liu]
s. n.,
art. lințóliul; pl. lințólii, art. lințóliile (-li-i-)lințoliu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lințoliu n. giulgiu:
pe un pat alb ca un lințoliu EM. (= fr.
linceuil
).lințoliu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LINȚÓLIU, lințolii, s. n. Giulgiu. —
Din lat. linteolum, it. lenzuolo, fr. linceul.lințoliŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*lințóliŭ n. (fr.
linceul, d. lat.
lintéolum, dim. d.
linteum, bucată de pînză de in, d.
linum, in; it.
lenzuólo. V.
in, linie). Gĭulgĭ, pînză de acoperit morțiĭ. V.
răspete.