limbuție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LIMBUȚÍE, limbuții, s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. –
Limbut +
suf. -ie.limbuție (Dicționaru limbii românești, 1939)limbuțíe f. Calitatea de a fi limbut.
limbuție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)limbuțíe s. f.,
art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíeilimbuție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)limbuție f. defectul limbutului.
limbuție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LIMBUȚÍE s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. —
Limbut +
suf. -ie.