limb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LIMB, limburi, s. n. 1. Partea lată (și verde) a frunzei, legată de ramură (sau de tulpină) prin codiță.
2. Marginea gradată a scării unui instrument topografic de măsură.
3. Navă folosită la limbare. – Din
fr. limbe, germ. Limbus.limb (Dicționar de neologisme, 1986)LIMB s.n. 1. Partea lată a unei frunze, legată de ramură prin codiță.
2. Marginea gradată a scării unui instrument de măsură. ♦ Marginea unui astru. ♦ Creastă marginală a unei formații anatomice circulare.
3. Navă pentru operații de limbare. //
s.m. (
Teol.) Loc în cer unde catolicismul presupune că ar sta sufletele drepților și ale copiilor morți nebotezați, înainte de venirea lui Cristos. [< fr.
limbe, cf. lat.
limbus].
limb (Marele dicționar de neologisme, 2000)LIMB s. n. 1. partea lățită a unei frunze, petale sau sepale; lamină (1). 2. marginea gradată a scării unui instrument de măsură. 3. marginea unui astru. 4. creastă marginală a unei formații anatomice circulare. 5. navă folosită în operații de limbare. 6. loc unde catolicismul presupune că ar sta sufletele drepților decedați înainte de venirea lui Cristos și ale copiilor nebotezați. (< fr.
limbe, germ.
Limbus)
limb (Dicționaru limbii românești, 1939)*limb n., pl.
urĭ (lat.
limbus, margine).
Mat. Marginea exterioară și, în general, gradată a unuĭ cerc saŭ a altuĭ instrument matematic.
Astr. Marginea unuĭ astru.
Bot. Partea lată a frunzeĭ, țesătura celulară dintre nervurĭ (V.
frunză).
Teol. La catolicĭ, locu unde eraŭ sufletele celor drepțĭ în ainte [!] de venirea luĭ Hristos și unde se duc sufletele copiilor nebotezațĭ.
limb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)limb s. n.,
pl. límburi