licitație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LICITÁȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare; mezat. [
Var.:
licitațiúne s. f.] – Din
fr. licitation, lat. licitatio, -onis.licitație (Dicționar de neologisme, 1986)LICITÁȚIE s.f. Vânzare publică a unui bun sau a unor obiecte, care se adjudecă celui care a oferit prețul cel mai ridicat. [Gen.
-iei, var.
licitațiune s.f. / cf. fr.
licitation, lat.
licitatio].
licitație (Marele dicționar de neologisme, 2000)LICITÁȚIE s. f. modalitate de vânzare-cumpărare publică a unui bun, a unei mărfi etc., care se adjudecă celui ce oferă prețul cel mai ridicat; alegere, din mai multe oferte prezentate de unități specializate, pentru o anumită lucrare, pe aceea care are prețul cel mai scăzut. (< fr.
licitation, lat.
licitatio)
licitație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)licitáție (-ți-e) s. f.,
art. licitáția (-ți-a), g.-d. art. licitáției; pl. licitáții, art. licitáțiile (-ți-i-)licitație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LICITÁȚIE, licitații, s.f Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare sau condițiile cele mai avantajoase, în cazul serviciilor; mezat. [
Var.:
licitațiúne s. f.] — Din
fr. licitation, lat. licitatio, -onis.