leoarbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEOÁRBĂ, leoarbe, s. f. (
Reg.;
depr.) Gură (ca organ al vorbirii). – Formație onomatopeică.
leoarbă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)leoárbă (
reg.)
(leoar-) s. f.,
g.-d. art. leoárbei; pl. leoárbeleoarbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEOÁRBĂ, leoarbe, s. f. (
Reg.;
depr.) Gură (ca organ al vorbirii). — Formație onomatopeică.