lene (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÉNE s. f. Faptul de a se complăcea în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din
sl. lĕnĩ.lene (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)léne s. f. –
1. Indolență, delăsare. –
2. Insectă (Pompilus viaticus). –
Mr. leane, megl. leani. Sl. lĕnĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 29; Miklosich,
Lexicon, 349; Cihac, II, 169; Conev 100);
cf. bg.,
rus. lĕnĭ. –
Der. alene, adv. (cu trîndăvie, cu calm), cu -
a caracteristic formațiilor
adv.;
leneș, adj. (trîndav; inert, somnoros; animal, Bradypus);
lenos, adj. (trîndav, lent, calm);
leniv, adj. (trîndav), din
sl. lĕnivŭ; leni, vb. (a trîndăvi; a lăsa pe seama altuia), din
sl. lĕniti sę, s. f. bg. lĕnjă se; lenie, s. f. (
înv., trîndăvie);
leneală, s. f. (
Mold., lene);
lenevi, vb. (a trîndăvi), din
leniv; lenevie, s. f. (lene);
lenevos, adj. (trîndav);
lenevitor, adj. (
Trans., leneș).
lene (Dicționaru limbii românești, 1939)léne f. (vsl. bg. rus.
lĕnĭ. V.
alene). Starea sufletuluĭ și trupuluĭ cînd nu-țĭ place să lucrezĭ:
cînd mănîncĭ mult și e cald, țĭ-e lene. V.
trîndăvie.lene (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)léne s. f.,
g.-d. art. léneilene (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lene f.
1. dispozițiune obișnuită de a nu lucra;
2. iubire exagerată de odihnă, de neocupațiune [Slav. LĬENĬ].
lene (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÉNE s. f. Faptul de a se complace în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia, îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. — Din
sl. lĕnĩ.