lehăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEHĂÍ, lehăiesc, vb. IV.
Intranz. și
tranz. (
Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [
Var.:
lihăí vb. IV] –
Et. nec.lehăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lehăí (-ăésc, lehăít), vb. –
1. A fura. –
2. (
Refl.) A se lipsi de...
Sl. lišiti „a lipsi” (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Miklosich,
Lexicon, 341. În
Trans.,
înv., azi neuzitat; se păstrează în
var. a se lei, vb. (
Olt., a se lipsi),
leomi (
liomi),
vb. (
Olt., a se lipsi), a cărui terminație amintește de
lehămiti. –
Cf. leșui.lehăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lehăí (-ăésc, lehăít), vb. – A vorbi repezit, a sporovăi. Creație expresivă, o simplă
var. a lui
blehăi (Scriban) și a lui
lihăi, vb. (
Trans., a gîfîi;
Maram., a striga, a vocifera). E puțin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu
sl. lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin și Philippide, II, 719, cu
alb. leh „a behăi”. –
Der. lehăială, s. m. (șarlatan);
lehău, s. m. (
Mold., limbut);
lehăială, s. f. (
Mold., flecăreală);
lehăit, s. n. (taifas, trăncăneală).
Cf. lehamite, s. f. (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeași rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea și sensul de „a scîrbi”, ca
cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relație cu
lihni, leșina; după DAR din
mag. léha „gol”; finala ca în
pasă-mi-te, dară-mi-te etc.);
der. lehămeti (
var. lehămetisi, lehămetui, lehametisi),
vb. (a scîrbi, a-i fi greață, a inspira repulsie),
cf. leomi.lehăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lehăí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. lehăiésc, imperf. 3
sg. lehăiá; conj. prez. 3
să lehăiáscălehăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lehăì v. Mold. a flecări:
nu mai lehăi după cum ți-e obiceiul AL. [Slav. LIHŬ, covârșitor (LIHO GLAGOLATI, a vorbi în dodii)].
lehăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEHĂÍ, lehăiesc, vb. IV.
Intranz. și
tranz. (
Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecari, a trăncăni. [
Var.:
lihăl vb. IV] —
Et. nec.