lehămetui(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) LEHĂMETUÍ,lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. – Lehamete + suf. -ui.
lehămetui(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) !lehămetuí(a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lehămetuiéște, imperf. 3 sg. se lehămetuiá; conj. prez. 3 să se lehămetuiáscă
lehămetui(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) LEHĂMETUÍ,lehămetuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se lehămeti. — Lehamete + suf -ui.