legumi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEGUMÍ, legumesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A mânca sau a bea câte puțin, de ici și de colo; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. – Din
legumă.legumi (Dicționar de neologisme, 1986)LEGUMI- Element prim de compunere savantă, cu sensul „(referitor la) legume”, „de legume”. [< fr., it.
legumi-, cf. lat.
legumen].
legumi (Marele dicționar de neologisme, 2000)LEGUMI- elem. „legumă”. (< fr.
legumi-, cf.
lat. legumen, -minis)
legumi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)legumí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. legumésc, imperf. 3
sg. legumeá; conj. prez. 3
să legumeáscălegumì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)legumì v.
1. a mânca bucate gătite cu legume;
2. a sorbi cu încetul:
a legumi ceaiul linguriță cu linguriță.legumi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEGUMÍ, legumesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A mânca sau a bea câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură sau fără poftă; a ciuguli. ♦ A degusta, a savura. — Din
legumă.