lector - explicat in DEX

lector (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LÉCTOR¹, -Ă, lectori, -e, s. m. și f. 1. Grad în unele instituții de învățământ superior, mai mare decât asistentul și mai mic decât conferențiarul; persoană care are acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. (Ieșit din uz) Persoană care ținea lecții sau care conducea seminariile în învățământul politic, în universitățile populare etc. – Din germ. Lektor.

lector (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LÉCTOR², lectori, s. m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informației după o cartelă perforată într-un sistem de prelucrare automată a datelor; cititor de cartelă. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris.

lector (Dicționar de neologisme, 1986)
LÉCTOR¹, -Ă s.m. și f. 1. Grad didactic universitar, situat între asistent și conferențiar; persoană care deține acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. Conducător de seminarii în diferite forme de învățământ politic. [< germ. Lektor].

lector (Dicționar de neologisme, 1986)
LÉCTOR², -Ă s.m. și f. Cititor. ♦ Cel care citește cu voce tare unei persoane suferinde. ♦ Cel care citește într-o editură manuscrisele predate spre publicare și referă asupra lor. [Cf. fr. lecteur, lat. lector].

lector (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LÉCTOR¹, -Ă s. m. f. 1. grad didactic universitar, între asistent și conferențiar; cel care îl deține. 2. membru al unui lectorat (2). (< germ. Lektor)

lector (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LÉCTOR², -Ă I. s. m. f. 1. cititor. ◊ cel care citește cu voce tare unei persoane suferinde. 2. persoană care citește într-o editură manuscrisele predate spre publicare și referă asupra lor. 3. ajutor al preotului care citea în timpul slujbei textele edificatoare. II. s. n. 1. aparat pentru redarea unor sunete înregistrate. 2. dispozitiv periferic care permite citirea și introducerea informației de pe o cartelă perforată într-un calculator sau ordinator. (< fr. lecteur, lat. lector)

lector (Dicționaru limbii românești, 1939)
*léctor și (maĭ corect) lectór m. (lat. léctor, -oris, cititor, d. légere, a citi. V. legendă). Cititor. Profesor de un grad mic însărcinat cu predarea uneĭ limbĭ moderne la o universitate.

lector (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
léctor s. m., pl. léctori

lector (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
lector m. 1. cititor; 2. profesor de limbi moderne (la o Universitate germană).

lector (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LÉCTOR¹, -Ă, lectori, -e, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Grad în unele instituții de învățământ superior, mai mare decât asistentul și mai mic decât conferențiarul; persoană care are acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. (Ieșit din uz) Persoană care ținea lecții sau care conducea seminariile în învățământul politic, în universitățile populare etc. — Din germ. Lektor.