lebădă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit
(Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊
Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret.
2. (
Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din
sl. lebedĩ.lebădă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lébădă (-béde), s. f. – Pasăre (Cygnus musicus).
Sl. (
bg.,
rus.)
lebedĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 55),
cf. sb.,
cr.,
slov.
labud. –
Der. lebădoi (
var. lebedoi),
s. m. (mascului păsării).
lebădă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Pasăre de apă, cu gâtul lung și arcuit și cu penele albe
(Cygnus olor). ◊
Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare de valoare a unui scriitor, a unui muzician etc. înainte de moarte.
2. (
Art.) Constelație vizibilă în emisfera boreală. [
Pl. și:
lebezi] – Slav (
v. sl. lebedĩ).
lebădă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)lebădă, lebede s. f. lesbiană.
lebădă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LÉBĂDĂ (‹
sl.)
s. f. Pasăre acvatică din genul
Cygnus, ordinul anseriformelor, mai mare decât gâsca, cu gâtul lung, arcuit și cu penajul alb sau negru. ◊
L. de vară = pasăre labă, cu ciocul portocaliu-roșcat, cu o umflătură cornoasă la bază și gâtul în formă de S (
Cygnus olor); cucovă. În România vine în sezonul cald și cuibărește mai ales în Delta Dunării. ◊
L. de iarnă = pasăre albă cu ciocul galben (vârful negru) și gâtul drept (
Cygnus cygnus). Cuibărește în N Europei și Siberia; iernează mai ales în Delta Dunării și în zona complexului Razim, iar primăvara se întoarce spre locurile nordice de cuibărit. ◊
L. neagră = pasăre care trăiește în Australia, având penajul negru, ochii de un roșu aprins, ciocul roșu (alb la vârf) și remigele primare albe (
Cygnus atratus). Frecventă în grădinile zoologice ca pasăre decorativă. În grădina zoologică din București s-a reprodus și iarna, clocind la temperaturi foarte joase (-22º C). ◊
Expr. Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare publică a unui artist, muzician, scriitor ș.a. (aluzie la credința anticilor că lebăda ar cânta frumos înainte să moară).
lebădă (Dicționaru limbii românești, 1939)lébădă f., pl.
lebede (vsl. rus.
lébedĭ, bg.
lebed, d. vgerm.
elbiz, lebăda). O pasăre palmipedă albă peste tot, cam asemenea cu gîsca, dar maĭ mare, cu gîtu mult maĭ lung și de un aspect foarte grațios:
lebăda e o pasăre călătoare și rar domestică. Fig. Mare poet orĭ scriitor:
lebăda de la Mantua (Virgiliŭ).
Cîntecu lebedeĭ, ultima lucrare a unuĭ geniŭ aproape de a se stinge (fiind-că se crede că lebăda nu cîntă de cît [!] aproape de moarte, că în colo [!] nu i se aude vocea).
Gît de lebădă, gît lung și grațios. – În Australia există lebede negre.
lebădă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lébădă s. f.,
g.-d. art. lébedei; pl. lébedelebădă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lebădă f.
1. mare pasăre acvatică cu penisul alb și cu gâtul lung (
Cycnus);
2. fig. poet, orator, muzicant, ale căror opere au o dulceață comparabilă cu pretinsul cântec melodios al lebedelor:
lebăda din Mantua (Virgiliu):
cântecul lebădei, ultima operă a unui autor ilustru. [Slav. LEBEDĬ].
lebădă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâscă, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit
(Cygnus); pasăre care face parte din acest
gen. Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret.
2. (
Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. — Din
sl. lebedî.