leapșă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LEÁPȘĂ, lepșe, s. f. (
Pop. și
fam.) Lovitură dată cuiva cu palma. ◊
De-a leapșa = numele unui joc de copii. – Formație onomatopeică.
leapșă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)leapșă, lepșe s. f. 1. (
deț.) individ care iese bătut din toate altercațiile la care ia parte.
2. (
pop.) palmă; lovitură dată cu palma.
leapșă (Dicționaru limbii românești, 1939)leápșă (
ea dift.) f., pl.
epșĭ (V.
lepșesc).
Fam. Fleașcă, palmă aplicată cuĭva.
De-a leapșa, un joc în care un copil care fuge trebuĭe să-ĭ lovească cu palma pe alțiĭ care fug. Cine e lovit, trebuĭe să alerge el după alțiĭ pînă-l lovește pe unu. – Și
leapșcă, pl.
șcĭ (Bz.).
leapșă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)leápșă s. f.,
art. leápșa, g.-d. art. lépșei; pl. lépșeleapșă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LEÁPȘĂ, lepșe, s. f. Lovitură dată cuiva cu palma. ◊
De-a leapșa = numele unui joc de copii. — Formație onomatopeică.