lanț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care servește spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite.
2. Lanț (
1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât).
3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva.
4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊
Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare.
Lanț cauzal închis = feedback. ◊
Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. – Din
bg. lanec.lanț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lanț (lánțuri), s. n. –
1. Șir de verigi. –
2. Șir, rînd. –
3. Înrobire, sclavie. –
4. (
Trans.) Măsură de suprafață, aproximativ un pogon. –
5. Măsură de lungime, conținînd 19,67 m în
Munt. și 22,30 în
Mold. –
6. Șipci, stinghiii care formează scheletul acoperișului.
Sl. lanĭcĭ, prin intermediul
mag. lánc (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 155; Tiktin; Drăganu,
Dacor., VII, 136; Rosetti, III, 93; Gáldi,
Dict., 93; împotrivă
der. directe din
sl.,
cf. Procopovici,
Dacor., X, 145),
cf. bg. lanec, sb. lanac, slov.,
rut. lanc, țig. láncos. Pentru sensul de „măsură”,
cf. lan și
sb.,
cr. lanac. –
Der. lănțug (
var. înv. lănțuh, lanțuh),
s. n. (lanț), din
sl. lanĭcuchŭ (Miklosich,
Lexicon, 332),
cf. pol. łancuch,
rut. lancjug, rus. lancug (Vasmer, II, 13);
lănțui (
var. înlănțui),
vb. (a pune în lanțuri, a fereca; a încătușa; a lega, a înveriga);
lănteț, s. m. (stinghie de acoperiș), probabil prin disimulare din *
lănțet.lanț (Dicționaru limbii românești, 1939)1) lanț m. (din
laț 1 supt [!] infl. lui
lanț 2).
Munt. est. Leț.
lanț (Dicționaru limbii românești, 1939)2) lanț n., pl.
urĭ (d. mgerm.
lanne, lanț ornamental, s´a făcut
*lann-zug, șiru lanțuluĭ, de unde vine sîrb.
lánac, gen.
lánca; ung.
lánc și rom.
lanț. D. rom. vine și rut.
lanc. V.
lănțug). Șir de verigĭ de metal care servesc la ținut ceva legat:
lanț de ceasornic, de corabie, de cîne [!]. O veche măsură agrară (19 m. 67 în Munt. și 22 m. 30 în Mold.).
Pin [!] ext. Șir, continuitate:
lanț de munțĭ. Fig. Robie, sclavie, servitute, închisoare:
a zăcea în lanțurĭ. Șir, înlănțuire;
un lanț de evenimente. A se ținea lanț, a se continua ca un lanț, a se succeda în șir:
nenorocirile se țineaŭ lanț. A arunca în lanțurĭ, a pune în închisoare, a întemnița.
Fig. A scutura lanțu (saŭ
lanțurile), a scutura jugu, a te libera [!] pin [!] forța ta. V.
alisidă, prangă, gingirliŭ.lanț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lanț s. n.,
pl. lánțurilanț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lanț n.
1. legătură de metal compusă din verige înnădite:
lanț de ceasornic; 2. măsură agricolă de zece stânjeni;
3. șir neîntrerupt de obiecte analoge:
lanț de munți; 4. fig. robie:
scutură lanțul cu a lui voce ruginită EM.;
5. succesiune neîntreruptă:
un lanț de evenimente. [Slovean LANȚ]. ║ adv. în șir:
asta ține lanț.lanț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un tot, care servește, spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite.
2. Lanț (
1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât).
3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva.
4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊
Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare.
Lanț cauzal închis = feedback. ◊
Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. — Din
bg. lanec.