kendo (Marele dicționar de neologisme, 2000)KÉNDO s.n. Artă marțială de orgine japoneză, un fel de scrimă, practicată cu ajutorul unor bastoane, săbii [de bambus]. (cf. fr.
kendo) [def. și
NODEX]
kendo (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)KÉNDO s.m. [și
NODEX]
kendo (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)KENDO (
cuv. japonez
kendō „calea sabiei”)
subst. Artă marțială japoneză, cunoscută încă din
sec. 5-6, iar din
sec. 13 practicată pe scară largă de samurai; interzisă în 1876, este astăzi practicată ca sport atât de bărbați cât și de femei. Sabia, din lemn de bambus, cu o lungime între 112 și 118 cm și o greutate între 375 și 450 g (în funcție de vârsta celui care o folosește), este mânuită cu ambele mâini. Îmbrăcați în tunici lungi, luptătorii sunt protejați de un fel de armură formată dintr-o mască de oțel, apărători pentru umeri și pântece din bambus lăcuit și mănuși. Țintele admise sunt capul, antebrațele, pieptul și grumazul.