justifica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUSTIFICÁ, justífic, vb. I.
1. Tranz. A arăta că ceva este just (
1), legitim, a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți; a motiva.
2. Refl. A da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc; a se dezvinovăți.
3. Tranz. A dovedi întrebuințarea legală a unor sume de bani, a unor materiale etc. – Din
lat. justificare, fr. justifier.justifica (Dicționar de neologisme, 1986)JUSTIFICÁ vb. I. 1. tr. A îndreptăți; a motiva.
2. tr., refl. A (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.).
3. A dovedi folosirea legală a unor bani, a unor materiale etc. [P.i.
justific, 3,6
-că. / < lat.
iustificare, cf. fr.
justifier].
justifica (Marele dicționar de neologisme, 2000)JUSTIFICÁ vb. I. tr. 1. a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți, a motiva. 2. a dovedi folosirea legală a unor bani, materiale. II. tr., refl. a (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.). (< fr.
justifier, lat.
iustificare)
justifica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)justificá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
justíficăjustificà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)justificà v.
1. a arăta, a dovedi inocența cuiva:
a justifica pe un acuzat; 2. a legitima:
scopul nu justifică mijloacele; 3. a arăta adevărul unui fapt.
justifica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUSTIFICÁ, justífic, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just
(I), legitim, a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți; a motiva.
2. Refl. A da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc.; a se dezvinovăți.
3. Tranz. A dovedi întrebuințarea legală a unor sume de bani, a unor materiale etc. —
Din lat. justificare, fr. justifier.