justițiar - explicat in DEX

justițiar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JUSTIȚIÁR, -Ă, justițiari, -e, adj. Care face dreptate, care urmărește să facă dreptate. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. justicier.

justițiar (Dicționar de neologisme, 1986)
JUSTIȚIÁR adj., s.m. (Liv.) 1. (Cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (mai ales în orânduirea feudală). 2. (Cel) care iubește dreptatea, iubitor de dreptate. [Pron. -ți-ar. / < fr. justicier].

justițiar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
JUSTIȚIÁR adj., s. n. 1. (cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (în orânduirea feudală). 2. (cel) care face dreptate, iubitor de dreptate. (< fr. justicier)

justițiar (Dicționaru limbii românești, 1939)
* justițiár m. (fr. justicier, it. giustiziere). Acela care, în apusu Eŭropeĭ, avea drept să-ĭ judece pe locuitoriĭ moșiiĭ luĭ. Adj. Căruĭa-ĭ place să facă dreptate: sfîntu Ludovic a fost un rege justițiar.

justițiar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
justițiár (-ți-ar) adj. m., pl. justițiári; f. justițiáră, pl. justițiáre

justițiar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JUSTIȚIÁR, -Ă, justițiari, -e, adj. Care face dreptate, care unuărește să facă dreptate. [Pr.: -ți-ar] — Din fr. justicier.