jurat - explicat in DEX

jurat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JURÁT¹, jurați, s. m. (În unele state) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile; jur¹. ◊ Curte cu jurați = curte cu juri. – Din fr. juré, lat. juratus.

jurat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JURÁT², -Ă, jurați, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Blestemat, afurisit; rău, hain. – V. jura.

jurat (Dicționar de neologisme, 1986)
JURÁT s.m. Fiecare dintre cetățenii care fac parte dintr-o curte cu juri. [Cf. lat. iuratus, fr. juré].

jurat (Marele dicționar de neologisme, 2000)
JURÁT s. m. cetățean ales pentru a participa la judecarea unor procese penale; jur. (< fr. juré, lat. iuratus)

jurat (Dicționaru limbii românești, 1939)
jurát, -ă adj. Promis pin jurămînt: credință jurată, amicĭ jurațĭ pe moarte. Neîmpăcat, implacabil: dușman jurat. Afurisit, al draculuĭ (Fam.): o jurată de vecină. Care a depus jurămîntul la tribunal: traducător, interpret jurat. S.m. Membru din juriu de 12 cetățenĭ ĭeșițĭ la sorțĭ pentru a judeca crimele și delictele de presă: curtea de jurațĭ saŭ a juraților (greșit curtea cu jurațĭ, cum se zice obișnuit, după cum ar fi greșit e o mulțime cu oamenĭ îld. de oamenĭ. Tot greșit e și curtea cu jurĭ, un pl. d. fr. juré, jurat. Francejiĭ numesc cour d’assises, curtea juraților). Vechĭ. Azĭ. Trans. Consilier comunal (Odinioară consilieriĭ comunalĭ eraŭ prezidațĭ de un logofăt). S.n. Vechĭ. Jurămînt.

jurat (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
jurát, jurați, s.m. – Pretor (Bud 1908); solgăbirău (Bârlea 1924); avocat, judecător (Memoria 2001): „Cartea mi-o scrie juratu” (Bârlea 1924: I. 202). – Lat. juratus.

jurat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
jurát s. m., pl. juráți

jurat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
jurat a. 1. promis cu jurământ: credință jurată, amici jurați pe moarte AL.; 2. neîmpăcat: dușman jurat; 3. pop. afurisit: o jurată de nevastă. ║ m. membrul unui juriu.

jurat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JURÁT¹, jurati, s. m. (în unele state și în România în trecut) Cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile; jur¹. ◊ Curte cu jurați = Curte cu juri. — Din fr. juré, lat. juratus.

jurat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JURÁT², -Ă jurați, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Blestemat, afurisit; rău, hain. — V. jura.