jupuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUPUIÁLĂ, jupuieli, s. f. Jupuitură. [
Pr.:
-pu-ia-] –
Jupui +
suf. -eală.jupuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jupuiálă s. f.,
g.-d. art. jupuiélii; pl. jupuiélijupuială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUPUIÁLĂ, jupuieli, s. f. Jupuitură. [
Pr.:
-pu-ia-] —
Jupui +
suf. -eală.jupuĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)jupuĭálă f., pl.
ĭelĭ. Vest. Acțiunea de a jupui. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ. Pîrleală, pelagră.