junghetură (Dicționaru limbii românești, 1939)
junghetúră f., pl. ĭ (d. lat. *jŭngŭlatura, îld. *jŭgŭlatura, d. júgulum, gît. V. jug, juncțiune). Locu de juncțiune al gîtuluĭ cu trupu la ceafă: a căzut și șĭ-a rupt junghetura gîtuluĭ. Junghĭ, durere împungătoare.
junghetură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
junghetură f. 1. încheietura gâtului cu trunchiul corpului: a'și frânge junghetura; 2. durere împungătoare.