jumuli - explicat in DEX

jumuli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JUMULÍ, jumulesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge fulgi de pe o pasăre; a curăța de pene, de fulgi o pasăre tăiată. ◊ Expr. (Fam.) Gâscă (bună) de jumulit = om naiv și încrezător, de pe urma căruia se poate profita. ♦ P. ext. A smulge părul din rădăcină. 2. Fig. A estorca pe cineva (de bani); a jefui, a escroca. – Cf. bg. žmulja, magh. gyomlálni.

jumuli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
jumulí (jumulésc, jumulít), vb. – 1. A smulge fulgii de la o pasăre, a curăța de pene. – 2. A escroca, a jefui, a jecmăni. – 3. A ciomăgi, a face praf. Mag. gyomlálni „a smulge” (DAR; Scriban). Sînt greșite relațiile pe care le stabilesc Cihac, II, 161, cu juli, și Philippide, II, 719, cu alb. humëljoń „a distruge”. Din același etimon provine jimui, vb. (Trans., despre porci, a scurma pămîntul cu rîtul). – Der. jumuleală, s. f. (acțiunea de a jumuli; furt; jupuire, jecmănire); jumulitor, adj. (care jumulește; care vinde scump); jumulitură, s. f. (jumuleală). Cf. jimi.

jumuli (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
jumuli, jumulesc v. t. a extorca (pe cineva) de bani; a jefui, a escroca

jumuli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
jumulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jumulésc, imperf. 3 sg. jumuleá; conj. prez. 3 să jumuleáscă

jumuli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JUMULÍ, jumulesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge fulgi de pe o pasăre; a curăța de pene, de fulgi o pasăre tăiată. ◊ Expr. (Fam.) Gâscă (bună) de jumulit = om naiv și încrezător, de pe urma căruia se poate profita. ♦ P. ext. A smulge părul din rădăcină. 2. Fig. A extorca pe cineva (de bani); a jefui, a escroca. — Cf. bg. žmulja, magh. gyomlálni.

jumulì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
jumulì v. 1. a smulge penele unei păsări; 2. fam. a despuia. [Origină necunoscută].