jumuli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUMULÍ, jumulesc, vb. IV.
Tranz. 1. A smulge fulgi de pe o pasăre; a curăța de pene, de fulgi o pasăre tăiată. ◊
Expr. (
Fam.)
Gâscă (bună) de jumulit = om naiv și încrezător, de pe urma căruia se poate profita. ♦
P. ext. A smulge părul din rădăcină.
2. Fig. A estorca pe cineva (de bani); a jefui, a escroca. –
Cf. bg. žmulja, magh. gyomlálni.jumuli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)jumulí (jumulésc, jumulít), vb. –
1. A smulge fulgii de la o pasăre, a curăța de pene. –
2. A escroca, a jefui, a jecmăni. –
3. A ciomăgi, a face praf.
Mag. gyomlálni „a smulge” (DAR; Scriban). Sînt greșite relațiile pe care le stabilesc Cihac, II, 161, cu juli, și Philippide, II, 719, cu
alb. humëljoń „a distruge”. Din același etimon provine
jimui, vb. (
Trans., despre porci, a scurma pămîntul cu rîtul). –
Der. jumuleală, s. f. (acțiunea de a jumuli; furt; jupuire, jecmănire);
jumulitor, adj. (care jumulește; care vinde scump);
jumulitură, s. f. (jumuleală).
Cf. jimi.jumuli (Dicționar de argou al limbii române, 2007)jumuli, jumulesc v. t. a extorca
(pe cineva) de bani; a jefui, a escroca
jumuli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jumulí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. jumulésc, imperf. 3
sg. jumuleá; conj. prez. 3
să jumuleáscăjumuli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUMULÍ, jumulesc, vb. IV.
Tranz. 1. A smulge fulgi de pe o pasăre; a curăța de pene, de fulgi o pasăre tăiată. ◊
Expr. (
Fam.)
Gâscă (bună) de jumulit = om naiv și încrezător, de pe urma căruia se poate profita. ♦
P. ext. A smulge părul din rădăcină.
2. Fig. A extorca pe cineva (de bani); a jefui, a escroca. —
Cf. bg. žmulja, magh. gyomlálni.jumulì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jumulì v.
1. a smulge penele unei păsări;
2. fam. a despuia. [Origină necunoscută].