juli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JULÍ, julesc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A (se) răni ușor, jupuindu-și pielea; a (se) zdreli. – Din
bg. žulja.juli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)julí (julésc, julít), vb. – A răni ușor, a zdreli. –
Mr. julesc, julire, megl. dejulés. Sl. *
žuliti, cf. sl. sŭžuliti „a tăia”,
bg. zŭljă, sb.,
cr.,
slov.
žuliti (Cihac, II, 161; DAR). –
Der. julitură, s. f. (rană ușoară, zdrelitură).
juli (Dicționar de argou al limbii române, 2007)juli, julesc v. t. a fura.
juli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)julí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. julésc, imperf. 3
sg. juleá; conj. prez. 3
să juleáscăjuli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JULÍ, julesc, vb. IV.
Refl. și
tranz. A (se) răni ușor, jupuindu-și pielea; a (se) zdreli. — Din
bg. žulja.