joi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)joi s. f. – Ziua a patra a săptămînii. –
Mr. gioi(a), megl. joi. Lat. (dies) Iōvis (Diez, I, 213; Pușcariu 911; Candrea-Dens., 906; REW 4594; DAR);
cf. it. giove(di), prov. jous, fr. jeu(di), sp. jueves. Der. joian (
var. jo(i)can),
s. m. (nume dat de obicei boilor care se nasc într-o joi);
joică, s. f. (nume de vacă);
joimăriță, s. f. (ființă imaginară cu puteri malefice care le amenință pe femeile leneșe; obicei popular, conform căruia un flăcău merge din casă în casă, prefăcîndu-se că este un duh rău), de la
joia mare sau
joimari.