joi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JOI s. f. Ziua a patra a săptămânii, care urmează după miercuri. ◊ (
Pop.)
Joia Mare = ultima joi din postul
3 Paștilor. ◊
Expr. De joi până mai (de-)apoi = la nesfârșit, mereu; niciodată.
Din joi în Paști = din când în când, foarte rar. ♦ (Adverbial, în forma
joia) = în cursul zilei de joi, în fiecare zi de joi. –
Lat. [dies]
Jovis.joi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)joí, joiésc, vb. IV (reg.)
1. A intra în voie cuiva prin ceva, a satisface, a mulțumi (pe cineva), a-i îndeplini dorințele.
2. A se ajunge cu ceva, a avea de ajuns, a (se) sătura.
3. A birui, a ieși la capăt.
4. A suporta, a răbda, a îndura.
joi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)joi s. f. – Ziua a patra a săptămînii. –
Mr. gioi(a), megl. joi. Lat. (dies) Iōvis (Diez, I, 213; Pușcariu 911; Candrea-Dens., 906; REW 4594; DAR);
cf. it. giove(di), prov. jous, fr. jeu(di), sp. jueves. Der. joian (
var. jo(i)can),
s. m. (nume dat de obicei boilor care se nasc într-o joi);
joică, s. f. (nume de vacă);
joimăriță, s. f. (ființă imaginară cu puteri malefice care le amenință pe femeile leneșe; obicei popular, conform căruia un flăcău merge din casă în casă, prefăcîndu-se că este un duh rău), de la
joia mare sau
joimari.joi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))JOI1 s. f. A patra zi a săptămânii, care urmează după miercuri. ◊
Expr. De joi până mai (de-)apoi = la nesfârșit, mereu. ♦ (Adverbial, în forma
joia) În fiecare joi. ◊ (
Pop.)
Joia Mare = ultima joi din postul paștelui. –
Lat. [dies]
Jovis.joi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))JOÍ2, joiesc, vb. IV. (
Reg.)
1. Intranz. A ieși la capăt; a răzbi, a dovedi, a prididi.
2. Tranz. și
intranz. A răbda, a îndura.
3. Tranz. A mulțumi, a satisface. –
Magh. gyönni, gyünni.joĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)joĭ f. (d. lat.
Jŏvis [adică
dies, ziŭa], lui Joĭe, zeu suprem al Romanilor; it.
giovedi, pv.
jous, fr.
jeudi, sp.
jeuves). A patra zi a săptămîniĭ, între Miercurĭ și Vinerĭ.
Joĭa mare, Joĭa întîĭa după Paște;
Joĭele după Paște, cele noŭă saŭ treĭ Joĭ după Paște, cînd femeile din popor nu coase de frică să nu cadă grindină saŭ să nu le meargă răŭ vitelor.
Joĭa verde, o sărbătoare mare, după Rusaliĭ, la Catolicĭ.
Din Joĭ în Paște, foarte rar:
noĭ ne vedem din Joĭ în Paște. De Joĭ pînă maĭ apoĭ, puțin timp:
a ținut (durat)
de Joĭ pînă maĭ apoĭ. – P. declinare, V.
lunĭ.joi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JOI, joi, s. f. Ziua a patra a săptămânii, care urmează după miercuri. ◊ (
Pop.)
Joia Mare = ultima joi din postul Paștelor. ◊
Expr. De joi până mai (de-)apoi = la nesfârșit, mereu; niciodată.
Din joi în Paște = din când în când, foarte rar. ♦ (Adverbial, în forma
joia) = în cursul zilei de joi, în fiecare joi. –
Lat. [dies]
Jovis.joi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)joi s. f.,
art. jóia; g.-d. joi, g.·
d. art. jóii; pl. joi, art. jóile (jo-i-)joi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Joi f. a patra zi săptămânii:
Joi-mari, Joia dinaintea Paștilor când se face colivă pentru pomenirea morților;
Joia iepelor, Joia din săptămâna mare, sărbă¬torită de țărani ca șa nu fie expuși la înțepături;
Joia verde, a noua Joi după Paști, cade în postul Sâmpietrului (sărbătorită de țărani ca și Pastile);
Joi după Paști, fig. si fam. niciodată;
de Joi până mai apoi, foarte scurt timp. [Lat. JOVIS (DIES)].