jirebie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JIRÉBIE1, jirebii, s. f. (
Reg.) Grup de treizeci de fire de tort, formând o unitate de măsură la urzit, la depănat etc. –
Cf. magh. zseréb.jirebie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JIRÉBIE2, jirebii, s. f. (
Reg.) Bucată, fâșie îngustă de pământ. – Din
ucr. žerebij.jirebie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)jirébie1,
jirébii, s.f. (reg.)
1. grup de treizeci de fire de tort, formând o unitate de măsură la urzit, la depănat; jurubiță.
2. (la pl.) ferfenițe, sufile, zdrențe.
3. (fig.) femeie tânără și vioaie.
jirebie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)jirébie (jirébii), s. f. –
1. Jurubiță, scul. –
2. Fîșie îngustă de pămînt de lucrat. –
Var. jerebie, jurebie. Sl.,
cf. pol. žerebie, rus. žerebeja „prăjină”,
rut. žerebij „fîșie de pămînt” (Cihac, II, 157; DAR), din
sl. žrĕbij „parcelă, lot, bucată de pămînt”. Primul sens este mai puțin clar. Prezența sa în
mr. jireagl’ă, megl. jireagă, pare să indice că este vorba de același cuvînt
sl. cu sens neatestat „mănunchi de fire”, poate prin aluzie la tragerea la sorți,
cf. sfoară, funie, cu același sens dublu de „fir” și „parcelă de pămînt”. Totuși, DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite.
Cf. și
bg. žrebij „parcelă”,
sb. ždreb „parcelă”,
mag. zséreb „scul”. Se folosește mai ales în
Mold. și mai puțin în
Trans. Der. jurubiță, s. f. (scul), cu
var. jurebiță, jirbiuță, jirghiță, jighiuța; jirebi, vb. (a îndoi, a plia).
Cf. jerbie, jerui.jirebie (Dicționaru limbii românești, 1939)jirébie V.
jerebie.jirebie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jirébie (
reg.)
(-bi-e) s. f.,
art. jirébia (-bi-a), g.-d. art. jirébiei; pl. jirébii, art. jirébiile (-bi-i-)jirebie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jirebie f. Mold. Tr. loc de arătură lung și îngust. [Pol. JEREBIE].
jirebie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jirebie f. V.
jerebie: jirebie de tort.jirebie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JIRÉBIE1, jirebii, s. f. (
Reg.) Grup de treizeci de fire de tort, formând o unitate de măsură la urzit, la depănat etc. —
Cf. magh. zseréb.jirebie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JIRÉBIE2, jirebii, s. f. (
Reg.) Bucată, fâșie îngustă de pământ. — Din
ucr. žerebij.