jilț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JILȚ s. n. v. jeț.jilț (Dicționaru limbii românești, 1939)jilț V.
jeț.jilț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jilț s. n.,
pl. jílțurijilț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jilț n. V.
jălț.jilț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JILȚ, jilțuri, s. n. Scaun înalt cu spetează și brațe. [
Var.: (
înv. și
reg.)
jelț, jeț s. n.] – Din
germ. Sitz.