jelui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JELUÍ, jeluiésc (jélui), vb. IV.
1. Refl. (adesea
fig.) A se jeli (
1). ♦
Refl. și
tranz. A cere dreptate, a adresa o plângere (cuiva); a se plânge (la...).
2. Tranz. A deplânge, a compătimi, a jeli (
3). – Din
sl. žalovati.jelui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jeluí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. jeluiésc, imperf. 3
sg. jeluiá; conj. prez. 3
să jeluiáscăjelui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JELUÍ, jeluiesc, vb. IV.
1. Refl. (adesea
fig.) A se jeli (
1). ♦
Refl. și
intranz. A cere dreptate, a adresa o plângere (cuiva); a se plânge (la...).
2. Tranz. A deplânge, a compătimi, a jeli
(3). [
Prez. ind. și:
jelui] — Din
sl. žalovati.jeluì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jeluì v.
1. a se plânge întruna;
2. a da jalbă, a reclama. [Slav. JALOVATI].