janț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))JANȚ1 s. n. (
Reg.) Colț de piatră, stâncă.
janț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JANȚ s. n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea cașcavalului, în urma opăririi cașului cu apă clocotită, constituind materia primă pentru obținerea untului de cașcaval.
2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui.
3. Zara fiartă rămasă de la prepararea urdei. –
Et. nec.janț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)janț s. n. – Zer scurs din cașul stors. –
Var. janță. Origine incertă. Pare a fi un deverbal al
sl. žĕti, žimą, žimeši „a presa”, care nu a lăsat reprezentant direct în
rom. Der. nu este clară; și nu se poate afirma cu siguranță că este cuvînt identic cu
janț, s. n. (
Olt., țanc, stîncă),
jantă, s. f. „femeie de moravuri ușoare”, pe care DAR îl pune în legătură cu
mag. zsana „gaiță”,
jantiță, s. f. (pește mărunt). Tiktin îl pune în legătură pe
janț cu
germ. Sahne, care nu pare convingător. Dacă depinde de
sl. žĕti, aparține aceleiași familii ca
jintui, vb. (a presa, a stoarce brînza; a stoarce; a amesteca, a bate), din
sl. *
žĕtovati; jintuită (
var. jintuit),
s. f. și
n. (zer de lapte);
jintuială, s. f. (acțiunea de a stoarce cașul); jintuitoare,
s. f. (storcătoare);
jintălău, s. n. (storcătoare).
Cf. jintiță.janț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))JANȚ2, janțuri, s. n. 1. Grăsime care se scurge din cașul stors de zer.
2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui.
3. Zara fiartă rămasă de la urda frământată.
janț (Dicționaru limbii românești, 1939)1) janț n., pl.
urĭ. Vest. Zeru untos care se scurge din cașu pus într’o pînză supt teasc după ce s’a stors cu mîna și frămîntat. (Vicĭu). – În Dobr. = „jintiță”.
janț (Dicționaru limbii românești, 1939)2) janț n., pl.
urĭ. V.
cleanț.janț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)janț1 (zer)
s. n.janț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)janț2 (stâncă)
s. n.,
pl. jánțurijanț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)janț n. zer ce se scurge din cașul pus sub teasc. [Tras din
jântiță].
janț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JANȚ s. n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea cașcavalului, în urma opăririi cașului cu apă clocotită, constituind materia primă pentru obținerea untului de cașcaval.
2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui.
3. Zară fiartă rămasă de la prepararea urdei. —
Et. nec.