jandarm (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JANDÁRM, jandarmi, s. m. Militar din corpul jandarmeriei. [
Var.: (
pop.)
jandár s. m.] – Din
fr. gendarme.jandarm (Dicționar de neologisme, 1986)JANDÁRM s.m. Militar din jandarmerie. [< fr.
gendarme].
jandarm (Marele dicționar de neologisme, 2000)JANDÁRM s. m. 1. militar din jandarmerie. 2. (fam.) femeie solidă cu un aer autoritar. (< fr.
gendarme)
jandarm (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)jandárm (jandármi), s. m. – Militar, agent al poliției rurale. –
var. (
pop.)
jandar, jendar(iu), jăndar. Mr. geandar. Fr. gendarme; în
mr., din
it. gendarme, cf. tc. candarma, alb. ğandarmë, bg. žandarm, sb. žandar. Este cuvînt popular, datorită uzului său administrativ. –
Der. jandarmerie, s. f. (post de jandarmi);
jandarmeresc, adj. (de jandarm).
jandarm (Dicționar de argou al limbii române, 2007)jandarm, jandarmi s. m. 1. (
glum.) soție, nevastă.
2. femeie cu înfățișare masculină și comportament autoritar.
jandarm (Dicționaru limbii românești, 1939)* jandárm m. (fr.
gendarme, din
gens d’armes, de arme). Soldat însărcinat cu siguranța publică.
Fig. Iron. Femeĭe prea înaltă și robustă (vivandieră). – Pop. (Trans. Bucov. Mold. nord)
jandár (ung.
zsandár, rut.
žandar). – În România sînt jandarmĭ
pedeștrĭ, care fac parte din armata activă și aŭ rezidența în Bucureștĭ și Iașĭ. Ceĭ foștĭ călărĭ se numesc astăzĭ soldați de
escortă regală. Adevărațiĭ jandarmĭ sînt ceĭ
ruralĭ, care-s foștĭ soldațĭ activĭ, angajațĭ cu leafă. Eĭ aŭ fost înființațĭ la 1893 de partidu conservator și eraŭ vre-o 2000, toțĭ călărĭ, înlocuindu-ĭ în acest rol pe călărașĭ. Maĭ pe urmă, număru celor călărĭ s’a redus. Partidu liberal s’a agitat furios contra acestor „schingĭuitori ai poporuluĭ” și a promis că-ĭ va desființa. Dar, cînd a venit la putere, nu numaĭ n’a putut comite această nebunie, ci a sporit număru jandarmilor. La început jandarmiĭ formaŭ companiĭ, apoĭ batalioane, iar pe ziŭa de 1 ianuarĭŭ 1921 au fost constituițĭ în 11 regimente.
Reg. 1 cuprinde județele: Dolj, Gorj, Romanațĭ, Vîlcea, Mehedinți, Olt;
reg. 2: Ilfov, Dîmbovița, Argeș, Teleorman, Vlașca, Prahova, Muscel:
reg. 3: Covurluĭ, Tutova, Tecucĭ, Putna, R. Sărat, Buzăŭ;
reg. 4: Iașĭ, Vasluĭ, Roman, Neamțu, Suceava, Botoșanĭ, Bacăŭ;
reg. 5: Cetatea Albă, Ismail, Cahul, Tighina;
reg. 6: Chișinăŭ, Orheĭ, Soroca, Bălțĭ, Fălciŭ;
reg. 7: Cluj, Bihor (Beĭuș), Dej, Oradea Mare, Satu Mare, Maramureș, Zalăŭ, Turda;
reg. 8: Brașov, Făgăraș, Sibiŭ, Tîrnava Mică, Tîrnava Mare, Mureș, Orheĭ, Cĭuc, Treĭ Scaune;
reg. 9: Timiș, Arad, Torontal, Lugoj, Caransebeș, Huniedoara, Petroșanĭ, Alba Inferioară;
reg. 10: Bistrița, Dorohoĭ, Hotin, Cernăuțĭ, Storojineț, Cîmpulung, Rădăuțĭ:
reg. 11: Constanța, Tulcea, Caliacra, Durostor, Brăila, Ialomița.
jandarm (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jandárm s. m.,
pl. jandármijandarm (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jandarm m. soldat din jandarmerie (=fr.
geandarme).
jandarm (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JANDÁRM, jandarmi, s. m. Militar din corpul jandarmeriei. [
Var.: (
pop.)
jandár s. m.] — Din
fr. gendarme.