jandarmerie - explicat in DEX

jandarmerie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JANDARMERÍE, jandarmerii, s. f. Poliție militară care are sarcina de a păzi și de a menține ordinea. – Din fr. gendarmerie.

jandarmerie (Dicționar de neologisme, 1986)
JANDARMERÍE s.f. Poliție militară. [Gen. -iei. / cf. fr. gendarmerie].

jandarmerie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
JANDARMERÍE s. f. poliție militară care menține siguranța publică. ◊ localul în care își are sediul (< fr. gendarmerie)

jandarmerie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
JANDARMERÍE (‹ fr.) s. f. Poliție militară la sate, având în trecut sarcina de a păzi și de a menține ordinea. Desființată de regimul comunist, a fost reînființată în 1990, cu atribuții lărgite, fiind, alături de poliție și de gardienii publici, instrumentul de menținere a ordinii publice, atât la orașe cât și la sate.

jandarmerie (Dicționaru limbii românești, 1939)
* jandarmeríe f. (fr. gendarmerie). Corpu jandarmilor. Cazarma jandarmilor.

jandarmerie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
jandarmeríe s. f., art. jandarmería, g.-d. art. jandarmeríei; pl. jandarmeríi, art. jandarmeríile

jandarmerie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
jandarmerie f. corp militar însărcinat cu paza liniștei și siguranței publice: jandarmerie rurală.

jandarmerie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JANDARMERÍE, jandarmerii, s. f. Poliție militară care are sarcina de a păzi și de a menține ordinea. — Din fr. gendarmerie.