jalnic - explicat in DEX

jalnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JÁLNIC, -Ă, jalnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Foarte trist, dureros ◊ Care provoacă milă; nenorocit; vrednic de compătimit; lamentabil, deplorabil. – Jale¹ + suf. -nic.

jalnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
jálnic, -ă adj. (d. jale). Care inspiră jale, foarte trist, lugubru: glas, spectacul jalnic. Deplorabil, lamentabil, de plîns: spectacol jalnic. Adv. În mod jalnic: un clopot suna jalnic.

jalnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
jálnic adj. m., pl. jálnici; f. jálnică, pl. jálnice

jalnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
jalnic n. foarte trist. [Slav. JELĬNŬ].

jalnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JÁLNIC, -Ă, jalnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Foarte trist, dureros. ♦ Care provoacă milă; nenorocit; vrednic de compătimit; lamentabil, deplorabil. — Jale¹ + suf. -nic.