jainism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JAINÍSM s. n. Religie și școală filozofică indiană, opusă brahmanismului și sistemului de castă al acestuia, întemeiată în
sec. VI
a. Cr. [
Pr.:
ja-i-] – Din
fr. jaïnisme.jainism (Dicționar de neologisme, 1986)JAINÍSM s.n. Doctrină filozofică-religioasă a unei secte budiste din sudul Indiei, cu ritul brahman, care are la bază principiul reîncarnării și care propovăduiește autoperfecțiunea morală și ascetismul ca mijloace principale ale „mântuirii”. [Pron.
ja-i-, var.
djainism s.n. / < fr.
jaïnisme].
jainism (Marele dicționar de neologisme, 2000)JAINÍSM s. n. curent filozofico-religios al unei secte budiste din sudul Indiei, cu rit brahman, care are la bază principiul reîncarnării. (< fr.
jaïnisme)
jainism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)JAINÍSM (‹
fr.)
s. n. Religie și școală filozofică indiană, opusă
brahmanismului, întemeiată în
sec. 6
î. Hr. de ascetul legendar Vardhamāna (Mahāvῑra), supranumit
Jinna (Învingătorul). Este una dintre cele trei mari religii ale Indiei; are
c. 3,5
mil. de adepți.
J. a înlocuit concepția brahmană despre sufletul universal cu metempsihoza (suflet individual nemuritor care migrează). Căile de acces spre mântuire sunt autoperfecționarea morală și ascetismul. Doctrina filozofică are un caracter dualist; alături de sufletele individuale recunoaște existența materiei, ca substanță necreată, infinită în timp și spațiu, compusă din atomi.
jainism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jainísm (ja-i-) s. n.jainism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JAINÍSM s. n. Religie și școală filosofică indiană, opusă brahmanismului și sistemului de castă al acestuia, întemeiată în
sec. VI
î. H. [
Pr.:
ja-i-] — Din
fr. jaïnisme.