izbucni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV.
Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată;
p. ext. a țâșni.
2. (Despre sunete, vorbe etc.; la
pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi deodată. [
Var.:
zbucní vb. IV] – Din
bg. izbukna.izbucni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)izbucní (izbucnésc, izbucnít), vb. –
1. A se porni, brusc și cu putere. –
2. A izvorî, a țîșni. –
3. A bufni în, a pufni în. –
Var. sbucni, sbugni. Bg. izbuchnuvam (DAR), care pare de origine expresivă,
cf. pocni, bufni, și
ngr. μπουχτίζω,
rus. buchnutĭ, sb.,
cr. buknuti. Ultima
var. pare specializată cu sensul de „a o rupe la fugă”, poate prin încrucișare cu
sbughi. După Miklosich,
Slaw. Elem., 16, din
sl. buchnoti. –
Der. postverbal
izbuc, s. n. (
Trans., izvor, fîntînă).
izbucni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)izbucní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. izbucnésc, imperf. 3
sg. izbucneá; conj. prez. 3
să izbucneáscăizbucni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV.
Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată;
p. ext. a țâșni.
2. (Despre sunete, zgomote etc.; la
pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi în același timp. [
Var.:
zbucní vb. IV] — Din
bg. izbukna.izbucnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)izbucnì v.
1. a ieși cu violență, a face exploziune;
2. a se manifesta într’un mod brusc. [Bulg. IZBUHNA].