izbândi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZBÂNDÍ, izbândesc, vb. IV.
1. Intranz. A învinge (în luptă), a fi victorios; a birui, a triumfa.
2. Tranz. A reuși într-o acțiune, a izbuti să realizeze ceva. ♦ A duce la îndeplinire; a realiza, a împlini. – Din
sl. izbondon.