ivire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IVÍRE s. f. Faptul de
a se ivi; apariție, iveală. –
V. ivi.ivire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ivíre s. f.,
g.-d. art. ivíriiivire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ivire f. acțiunea de a se ivi, aparițiune:
la a mea ivire poporul să m’aclame AL.
ivire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IVÍRE s. f. Faptul de
a se ivi; apariție, iveală. —
V. ivi.