iz - explicat in DEX

iz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.

iz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
iz (ízuri), s. n. – Miros și gust particular. Mag. iz (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sau mai probabil tc. iz „urmă” (Bogrea, Dacor., IV, 826). – Der. izi, vb. (a mirosi).

iz (Dicționaru limbii românești, 1939)
iz n., pl. urĭ (ung. iz). Est. Gust orĭ miros răŭ particular pe lîngă cel principal: acest vin e bun, dar are un iz.

iz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iz s. n., pl. ízuri

iz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iz n. gust particular. [Ung. IZ].

iz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. — Din magh. íz.