iureș - explicat in DEX

iureș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IÚREȘ, iureșuri, s. n. Asalt, năvală, atac; mers impetuos; fugă, goană. [Var.: (reg.) iúrăș, (înv.) iúruș s. n.] – Din tc. yürügüș.

iureș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
iúreș (iúreșuri), s. n. – Asalt, năvală, goană. – Var. iuruș. Mr. iurușe, megl. iruși. Tc. yürü(yü)ș (Roesler 593; Cihac, II, 588; Pascu, Beitragë, 52), cf. bg. juruš, sb. juriš, ngr. γιουρούσι. – Der. iuruși, vb. (a invada, a asalta).

iureș (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
iureș, iureșuri s. n. (intl.) 1. aglomerație, înghesuială (propice furtului din buzunare). 2. gălăgie (făcută de hoți).

iureș (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
IUREȘ, Marcel (n. 1951, Băilești, jud. Dolj), actor român de teatru și film. Creații de referință în roluri principale în teatru („Richard al III-lea”, „Afară în fața ușii”, „Omor în catedrală”, „Caligula”, „Richard al II-lea”, „O noapte furtunoasă”) și cinema în România („Vis de ianuarie”, „Să mori rănit din dragoste de viață”, „O vară de neuitat”) și S.U.A. („Peacemaker”). Fondatorul Teatrului ACT, primul teatru independent din România.

iureș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iúreș s. n., pl. iúreșuri

iureș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IÚREȘ, iureșuri, s. n. Asalt, năvală, atac; mers impetuos; fugă, goană. [Var.: (reg.) iúrăș, (înv.) iúruș s. n.] — Din tc. yürügüș.