iuda (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IUDA [iüdə] (supranumit
ha-Nasi „Prințul”) (sfârșitul
sec. 2-începutul
sec. 3), erudit evreu. Șef al sinedriului din Galileea, în timpul stăpânirii romane. S-a folosit de relațiile sale cu împăratul Marc Aureliu pentru a îmbunătăți soarta evreilor. Principalul autor al culegerii de legi „Mișna”.
iuda (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IUDA [iüdə],
ha-Levi (pe numele adevărat
Yehuda ben Shemuel ha-Levi) (1075/1085-c. 1140), poet și filozof evreu din Spania. Clasic al literaturii ebraice. Autor de poeme religioase, imnuri, ode („Sionide” – cântate și astăzi în sinagogă). Lucrarea filozofică „Khazar”.
ĭuda (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭúda m., gen.
al luĭ. Ziŭa apostoluluĭ Ĭuda fratele Domnuluĭ (la 19 Ĭuniŭ), o sărbătoare băbească căreĭa i se atribue [!] aducerea furtuniĭ și grindiniĭ.
iuda (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IUDA (ISCARIOTEANUL, ISCARIOTUL) (în „Noul Testament”), unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos. L-a vândut pe Iisus sinedriului iudaic pentru 30 de arginți. Căindu-se, după condamnarea la moarte a lui Iisus,
I. a restituit banii și s-a spânzurat. Simbol al trădării.
iuda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Iúda (personaj biblic)
s. propriu
m.,
g.-d. lui Iúdaiuda (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Iuda m.
1. poreclă ce țăranul dă ovreiului;
2. cămătar. [Aluziune la Iuda vânzătorul].
iuda (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Iuda m.
1. al patrulea fiu al lui Iacob, capul unuia din cele 12 triburi ale lui Izrael;
2. (
Regatul lui), unul din cele două State formate după moartea lui Solomon prin schisma celor zece triburi: el coprindea triburile lui Iuda și Beniamin, cu cap.
Ierusalim, și dură dela 962-587 a. Cr.
iuda (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Iuda (Iscarioteanul) m.
1. unul din cei 12 apostoli; trădă pe Isus și se spânzură de disperare;
2. fig. tipul trădătorului.