istorism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISTORÍSM s. n. (
Fil.) Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. – Din
fr. historisme, rus. istorizm.istorism (Dicționar de neologisme, 1986)ISTORÍSM s.n. Principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea științifică, potrivit căruia evenimentele și fenomenele se studiază în procesul apariției, dezvoltării și pieirii lor, în strânsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au dat naștere. [< rus.
istorizm, cf. fr.
historisme, germ.
Historismus].
istorism (Marele dicționar de neologisme, 2000)ISTORÍSM s. n. principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea științifică, potrivit căruia evenimentele și fenomenele se studiază în procesul apariției, dezvoltării și pieirii lor, în strânsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au dat naștere. (< fr.
historisme, rus.
istorizm)
istorism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)istorísm s. n.istorism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISTORÍSM s. n. (
Fil.)
1. Istoricism.
2. Principiu potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în procesul apariției și dezvoltării lor istorice. — Din
fr. historisme, rus. istorizm.