iscusit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat.
2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. –
V. iscusi.iscusit (Dicționaru limbii românești, 1939)iscusít, -ă adj. (d. vsl.
is-kusiti, a încerca, a ispiti. V.
za-cuscă). Priceput, îndemănatic [!].
Iscusit la minte, ager la minte.
iscusit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iscusit a. priceput, dibaciu. [Slav. ISKUSITI, a cerca, a ispiti].
iscusit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISCUSÍT, -Ă, iscusiți, -te, adj. 1. Îndemânatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; învățat.
2. Făcut cu pricepere, cu măiestrie, cu artă. —
V. iscusi.