iscusință - explicat in DEX

iscusință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ISCUSÍNȚĂ, iscusințe, s. f. Îndemânare, dibăcie, pricepere; p. ext. talent, artă. – Iscusi + suf. -ință.

iscusință (Dicționaru limbii românești, 1939)
iscusínță f., pl. e. Calitatea de a fi iscusit, pricepere, îndemănare [!].

iscusință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iscusínță s. f., g.-d. art. iscusínței; pl. iscusínțe

iscusință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iscusință f. pricepere, agerime de minte.

iscusință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ISCUSÍNȚĂ, iscusințe, s. f. Îndemânare, dibăcie, pricepere; p. ext. talent, artă. — Iscusi + suf. -ință.