iscoditură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISCODITÚRĂ, iscodituri, s. f. (Rar) Lucru iscodit; invenție, scornitură; minciună. –
Iscodi +
suf. -tură.iscoditură (Dicționaru limbii românești, 1939)iscoditúră f., pl.
ĭ. Lucru iscodit, scornitură (o mașină, o mincĭună).
iscoditură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iscoditúră (rar)
s. f.,
g.-d. art. iscoditúrii; pl. iscoditúriiscoditură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISCODITÚRĂ, iscodituri, s. f. (Rar) Lucru iscodit; invenție, scornitură; minciună. —
Iscodi +
suf. -tură.