iscoditor - explicat in DEX

iscoditor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. – Iscodi + suf. -tor.

iscoditor (Dicționaru limbii românești, 1939)
iscoditór, -oáre adj. Care iscodește, spionează. Care inventează, inventator. Inventiv.

iscoditor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iscoditór adj. m., pl. iscoditóri; f. sg. și pl. iscoditoáre

iscoditor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iscoditor a. și m. 1. care caută să afle, născocitor; 2. fig. urzitor: iscoditori de desbinări OD.

iscoditor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează. ♦ (Adverbial) Bănuitor. 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. — Iscodi + suf. -tor.