ipochimen - explicat in DEX

ipochimen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. m. (Înv.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] – Din ngr. ipokímenon.

ipochimen (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ipochímen (ipochímeni), s. m. – Persoană, individ. – Mr. ipuchimen. Ngr. ὑποϰείμενον (DAR; Gáldi 200). Sec. XVIII, înv.

ipochimen (Dicționaru limbii românești, 1939)
ipochímen n., pl. e (ngr. ipokimenon, subĭect, persoană, obĭect. V. pro-chimen). Vechĭ. Personagiŭ, persoană. Azĭ. Iron. Tip, individ: cine e acest ipochimen? V. pramatie.

ipochimen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ipochímen (înv., fam.) s. m., pl. ipochímeni

ipochimen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ipochimen n. 1. persoană: cunoști tu pe ipochimenele ce locuiesc în mahalaua Izvorului? FIL.; 2. (familiar și ironic) personaj: n’am întâlnit un ipochimen atât de nostim ca mata AL. [Gr. mod.].

ipochimen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. n. (Înv. și fam.; azi ir.) Persoană, individ, ins. [Acc. și: ipochimén] — Din ngr. ipokímenon.