ion (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [
Pr.:
i-on] – Din
fr. ion.ion (Dicționar de neologisme, 1986)ION s.m. Atom sau grup de atomi încărcați cu electricitate. [Pron.
i-on. / < fr.
ion].
ion (Marele dicționar de neologisme, 2000)IÓN s. m. particulă electrizată de sarcină pozitivă (cation) sau negativă (anion), provenind dintr-un atom (sau grup de atomi). (< fr.
ion)
ion (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IÓN (‹
fr. {i};
gr. ion „care merge”)
s. m. (
FIZ.) Atom, moleculă sau grupare de atomi cu exces de sarcină electrică pozitivă (
i. pozitivi, cationi) sau negativă (
i. negativi, anioni); apare prin pierderea sau câștigarea unuia sau a mai multor electroni. Termenul a fost propus de M. Faraday (1834).
ion (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Ion, fiul lui Xuthus, regele Peloponnesului (într-o altă versiune, al lui Apollo), și al Creusei, fiica regelui Erechtheus. La moartea tatălui său, a pornit cu război împotriva egialienilor. Selinus, regele acestora din urmă, i-a dat-o însă de soție pe fiica sa, Helice, lăsîndu-i totodată moștenire tronul. De la numele lui Ion țara a luat și ea numele de
Ionia, iar locuitorii ei s-au numit
ionieni.ion (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ión (i-on) s. m.,
pl. ióniion (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [
Pr.:
i-on] — Din
fr. ion.