invita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INVITÁ, invít, vb. I.
Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma.
Te invit să ieși. – Din
fr. inviter, lat. invitare.invita (Dicționar de neologisme, 1986)INVITÁ vb. I. tr. A pofti; a chema. ♦ A chema insistent, a soma. [P.i.
invít. / < fr.
inviter, it., lat.
invitare].
invita (Marele dicționar de neologisme, 2000)INVITÁ vb. tr. a ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a pofti; a chema, a convoca. (< fr.
inviter, lat.
invitare)
invita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)invitá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
invítăinvità (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)invità v.
1. a pofti, a ruga să vie, să asiste la:
a invita la masă; 2. a îndemna ușor la ceva:
vă invit a tăcea.invita (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INVITÁ, invít, vb. I.
Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma.
Te invit să ieși. — Din
fr. inviter, lat. invitare.